Număr record de permise de conducere reţinute în această vară

Autor: Marius Vișan 16 aug. 2019 Știri auto
Număr record de permise de conducere reţinute în această vară

Poliţiştii au aplicat, din luna iunie şi până în prezent, peste 400.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 140.000 au vizat depăşirea vitezei legale, fiind reţinute 42.000 de permise de conducere, cu 20% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Mediafax.

„În perioada sezonului estival (începând cu luna iunie şi până prezent, n.r.), lucrătorii MAI au intervenit la aproximativ 212.000 de evenimente şi au aplicat aproximativ 600.000 de sancţiuni contravenţionale. Pe litoral au fost detaşaţi 182 de poliţişti şi 132 de cadre din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului prin scăderea timpilor de intervenţie la evenimentele sesizate”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al MAI, la Mamaia.

La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost constatate peste 2.300 de contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de 1.262.120 lei în creştere cu aproape 50%.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide